Tải bản đầy đủ

Studii de caz in competitia internationala

CAZUL

DISCIPLINA COMERTULUI
INTERNATIONAL

1

Introducere
Regulile comertului inte rnational sufera un proces evident de clarificare si
tot mai larga cuprindere prin mecanismele juridice puse la punct sub egida
Organizatiei Mondiale a Comertului. Directia nu este însa la fel de limpede
cea a libertatii schimburilor comerciale, fara ca aceasta sa fie în mod
necesar trecuta în subsidiar. Se poate vorbi mai degraba de pastrarea unei
competitii deschise, în care tarile sa îsi poata apara si promova interesele
comerciale potrivit unei discipline multilateral agreate.
Acest studiu de caz îndreapta atentia asupra conditiilor de formulare a
politicii comerciale în contextul international de astazi. Probabil
transformarea cea mai vizibila fata de deceniile anterioare este constructia
unui sistem international în care firmele si nu statele devin din ce în ce mai
responsabile pentru mediul competitional în care opereaza. Aceasta
perspectiva este completata prin raspunsuri la întrebarile:

În ce masura sunt implicatiile pentru relatia „guvern – mediu de afaceri”
diferite de la etapa GATT la etapa OMC?
Pe ce se bazeaza politica liberalizarii comerciale?
Cum se poate vorbi practic de egalitatea sanselor în comertul international?
Care sunt implicatiile directe pentru formularea strategiilor de patrundere pe
pietele externe?
Într-un orizont de timp de 10-15 ani, ce asteptari trebuie sa aiba firmele
privind regulile comertului international? În ce mod se va modifica politica
guvernamentala?


Studii de caz în competitia internationala
La prima vedere pare un lucru surprinzator ca practica comertului
liber, atât de solid fundamentata teoretic – si fara îndoiala una dintre
putinele teorii economice atât de clar demonstrate – sa îsi gaseasca
sprijinul într-o constructie institutionala îndelung construita, laborioasa si
chiar controversata. Cu toate acestea, procedura complicata prin care
statele îsi apara interesele în comertul international nu face decât sa
sublinieze ca formularea politicii comerciale este de departe un proces la
fel de simplu pe cât teoria lasa sa se înteleaga.
În 1944, în climatul conferintei asupra cooperarii economice
internationale de la Bretton Woods, a fost gândit un sistem format din
Banca Mondiala, Fondul Monetar International si Organizatia Comertului
International. Aceasta din urma era menita sa acopere aspecte ale relatiilor
comerciale internationale privind ocuparea fortei de munca, dezvoltarea
economica, practicile comerciale restrictive, acorduri pe marfuri si politici
comerciale. Din acest proiect, nu a fost acceptat în cele din urma decât un
acord în domeniul politicilor comerciale – General Agreement on Tariffs and
Trade, GATT – care în 1948 era agreat de 23 de state ca baza a
reglementarilor viitoare în ceea ce priveste în principal reducerea taxelor
vamale pentru produsele industriale. Astazi, acest corp de reglementari
este cunoscut drept GATT 1947, în timp ce adaugirile aduse de ultima
runda a negocierilor au creat un nou text – GATT 1994.
Efortul depus de-a lungul rundelor de negocieri a condus la
rezultate considerate istorice în ceea ce priveste liberalizarea comerciala:
de la o medie ponderata a taxelor vamale în 1947 de 40% în rândul tarilor
dezvoltate s-a ajuns prin negocierile ultimei runde (Uruguay, 1986-1994) la
un nivel de sub 5% si la o crestere a schimburilor de 15 ori în perioada
considerata 1. În timp a aparut însa evident ca domeniile care au fost
respinse initial din negocierile multilaterale determina într-o masura cel


putin la fel de importanta ca si taxele vamale conditiile de acces pe pietele
externe. Expunerea 1 ofera o imagine de ansamblu a evolutiei domeniilor
de negocieri în timp.
Decizia de transformare în 1995 a GATT într-o constructie
institutionala mai solida – Organizatia Mondiala a Comertului, OMC – a fost
în primul rând un raspuns la aceasta provocare. Cu 144 de tari membre si
înca peste 20 în proces de aderare, OMC este de departe cel mai
important for de reglementare a conduitei statelor în materia comertului
international. În formularea care se da astazi, comertul international nu mai
este însa doar sub iectul preocuparilor diferitelor state pentru un comert mai
liber, desi acest deziderat reprezinta întotdeauna punctul de plecare. Mai
degraba statele se înteleg asupra pastrarii unei anumite discipline a

1

WTO. WTO Policy Issues for Parliamentarians. A Guide to Current Trade Issues for
Legislators, Geneva, May 2001.


Disciplina comertului international
schimburilor comerciale, fara ca negocierile sa urmeze doar sensul
liberalizarii comertului.
Aranjamentele din cadrul OMC
Disciplina comertului international rezulta dintr-o retea de contracte pe care
statele membre OMC le agreeaza prin consens (în mod obisnuit), le
semneaza si le ratifica prin procedu rile interne uzuale. Conditiile de acces
pe pietele externe se negociaza multilateral în cadrul OMC sau bilateral
prin acorduri preferentiale, dar care trebuie sa se încheie în termeni
acceptati la OMC. Obiectivul negocierilor comerciale multilaterale este
definit prin urmatoarea formulare practica :
Crearea unui sistem comercial liberal si deschis, în cadrul
caruia firmele din mediul de afaceri al tarilor membre pot
face comert unele cu altele în conditiile unei concurente
oneste .2
Deoarece peste 90% din volumul total al schimburilor internationale
anuale este acoperit de membrii OMC, se poate spune ca negocierile în
cadrul OMC reprezinta în cele din urma sursa principala – juridica si
economica – de formare a instrumentelor de promovare si protejare a
intereselor comerciale la extern si pe piata interna.
Cea mai mare parte a relatiilor contractuale priveste toate tarile
membre – acordurile multilaterale – în timp ce o parte din întelegerile
convenite sunt aplicate doar de semnatari în baza optiunilor proprii.
Exemple pentru acestea din urma sunt acordurile plurilaterale si cele
privind serviciile de telecomunicatii, tehnologia informatiei si serviciile
financiare. Expunerea 2 prezinta structura organizationala a OMC
împreuna cu domeniile acoperite prin aranjamentele negociate.
Prin toate acordurile încheiate statele se obliga la aplicarea unui
tratament ne -discriminatoriu – definit prin clauzele „natiunii celei mai
favorizate” si a „tratamentului national” – fata de partenerii lor comerciali,
ceea ce înseamna practic ca au obligatia sa acorde un tratament egal
bunurilor indiferent de provenienta lor, dar si dreptul ca exporturile lor sa
beneficieze pe pietele externe de un tratament de asemenea egal cu al
celorlalti exportatori. Comertul cu servicii, bazat pe acelasi principiu, este
gestionat printr-un acord separat – General Agreement on Trade in
Services, GATS. O alta extindere de la linia traditionala a negocierilor pe
marfuri o reprezinta subiectul protejarii prin comert a drepturilor de
proprieta te intelectuala.
În linii generale, disciplina comerciala se refera la doua posibilitati
de interfere nta în aspectele comerciale. Pe de o parte, este vorba de
conformitatea ceruta cu normele acceptate pentru tehnica operatiunilor de
2

International Trade Centre si C ommonwealth Secretariat (ITC/C S). Business G uide to the
World Trading System. Geneva, 1999, p. 7.


Studii de caz în competitia internationala
comert exterior. Aria de acoperire este larga: evaluarea si inspectia vamala;
standardele de calitate si fito-sanitare; implicarea administratiei (eliberarea
licentelor, restrictii la export, comertul de stat); regulile de origine. Pe de
alta parte, statele sunt chemate sa respecte regulile unei competitiei
deschise . Aceasta parte a disciplinei, chiar daca din ce în ce mai bine
formulata, starneste controversele economice cele mai aprinse. Multe
dintre acestea includ argumentari precum influenta inegala a tarilor în
comertul international sau aplicarea arbitrara sau cel putin conditionala a
masurilor de liberalizare .
Disciplina este supravegheata printr-un mecanism articulat din
negocierile propriu -zise legate de liberalizarea comerciala, din examinarea
periodica a politicilor comerciale ale membrilor OMC si din procedurile de
rezolvare a conflictelor (diferendelor) comerciale.3
Mecanismul negocierilor
Membrii OMC negocieaza prin reprezentantii sai guvernamentali – unii
permanenti – la sediul din Geneva al organizatiei. Toti se bucura de
aceleasi drepturi fata de acordurile încheiate si toti trebuie sa agreeze
deciziile convenite , chiar daca votul prin majoritatea calificata este de
asemenea permis. Acest fapt aseaza într-o pozitie favorabila tarile mai
putin dezvoltate, care folosesc practic aceasta posibilitate de veto printr-o
putere de negociere sporita.
Runda Uruguay a consacrat principiul negocierilor „pachet”, cu un
rezultat asteptat asupra tuturor domeniilor înscrise pe agenda. „Pachetul”
ofera avantajul ca permite schimbul de concesii între domenii si usureaza
astfel procedura tratativelor pe aspecte atlfel ireconciliabile într-un sistem
de luare a deciziei consensual. Un exemplu oferit de ultima runda încheiata
se refera la scaderea pretentiilor protectioniste a tarilor dezvoltate în
agricultura la schimb cu o oferta similara din partea tarilor în curs de
dezvoltare în sectorul drepturilor de proprietate intelectuala. Exista si
exceptii de la negocierea globala a problemelor cum ar fi întelegerile
agreate doar de un numar restrâns de state pentru liberalizarea tarifara în
domeniul tehnologiei informatiei sau a produselor farmaceutice.
Principiul nediscriminarii implica însa extinderea tuturor concesiilor
pe cale multilaterala, în afara acordurilor plurilaterale. Conce siile negociate
se refera în special la liberalizarea accesului pe piata si, în cazul serviciilor,
la specificarea limitarilor si exceptiilor privind accesul pe piata. Lista
concesiiilor este negociata bilateral, chiar daca în cele din urma ea face
parte din pachetul multilateral.

3

Prezentarea care urmeaza referitoare la aceste mecanisme se bazeaza în principal pe
documentarea oferita de WTO, Trading into the Future, 2nd Ed., revised, Geneva, March
2001.


Disciplina comertului international
Mecanismul de examinare a politicilor comerciale
Orice modificari survenite în legatura cu politicile comerciale sunt în mod
obisnuit anuntate prin „notificari” la OMC. În ultimul timp, transparenta
privind regimurile comerciale s-a îmbunatatit considerabil prin instaurarea
unei proceduri de examinari individuale ale politicilor comerciale întelese în
sens larg, adica împreuna cu institutiile politico-economice care o
încadreaza.
Examinarile au loc pe o baza regulata. Frecventa depinde de
importanta tarilor în comertul international astfel: primii patru comercianti (în
functie de cota lor de piata) – Uniunea Europena, Statele Unite, Japonia si
Canada (sau grupul „Quad”) – sunt examinati la doi ani; urmatoarele 16 tari
sunt examinate la 4 ani; restul tarilor raspund examinarii la fiecare 6 ani, cu
posibilitatea unui interval mai mare pentru cele mai putin avansate tari.
Mecanismul de reglementare a diferendelor
Rezolvarea disputelor comerciale la OMC este o initiativa ce tine de
originea GATT, iar încercari mai serioase de dezvoltarea a mecanismului
au fost luate de-a lungul rundei Tokio. Asa cum a fost înteles atunci,
sistemul avea câteva carente, dintre care poate cea mai importanta era
lipsa de rigurozitate legata atât de perioada solutionarii, cât si de gasirea
unor solutii ale diferendelor. Noul mecanism introdus dupa runda Uruguay
a însemnat în primul rând înlaturarea acestor deficiente . Perioada maxima
în care se asteapta un raspuns este de 15 luni, iar acest raspuns poate
îmbraca câteva forme bine definite – conformitatea cu recomandarile
formulate sau furnizarea unei compensatii partii legitim vatamate, în cazul
reclamatului, sau autorizarea unor masuri de raspuns din partea
reclamantului.
De asemenea, noul mecanism defineste mai bine procedurilor de
urmat pentru rezolvarea diferendelor si îl face astfel mult mai accesibil
participantilor. Un prim efect este largirea considerabila a oportunitatilor de
aparare a intereselor comerciale: de la aplicarea sa în 1995, a fost
înregistrat un numar comparabil de cazuri cu cele din întreaga istorie a
GATT (aprox. 300). Mai mult, experienta solutionarii cazurilor de conflict a
aratat ca tarile mai putin dezvoltate – dintre care cele mai active au fost
India, Brazilia, Mexic si Thailanda – pot apela la respectarea disciplinei
internationale pe picior de egalitate cu cei mai importanti parteneri. Totusi
deocamdata, cazuistica cea mai numeroasa apartine doar primelor doi
exportatori mondiali, UE si SUA. Expunerea 3 ofera o statistica generala a
solutionarii diferendelor la OMC.


Studii de caz în competitia internationala
Logica comertului liber
Natura complexa a sistemului comercial multilateral a determinat în cele din
urma o perspectiva diferita asu pra comertului liber asa cum este el înteles
în mod traditional – comert fara bariere comerciale . În realitate, sistemul de
reguli comerciale formeaza mai degraba cadrul pentru existenta unei
competitii deschise, oneste si nedistorsionate. Între comert liber si comert
deschis este o deosebire de substanta. Dificultatea trece de la a întelege
importanta avantajelor comparative pentru prosperitatea unei tari – doctrina
fundamentala a comertului liber – la a stapâni cât mai bine si mai ingenios
posibilitatile variate de aplicare a instrumentelor de politica comerciala în
cadrul unei discipline agreata în plan multilateral.
Este cel mai probabil ca sub presiunea influentelor din mediul de
afaceri, precum si a intereselor din ce în ce mai pregnant evidentiate a
tarilor în curs de dezvoltare, care reprezinta totusi ¾ din numarul de
membri OMC, argumentarile sofisticate sau simple pe marginea unui
concept teoretic au lasat locul unei abordari pragmatice mult mai vizibile la
OMC. Volumul imens de texte juridice aferente disciplinei comertului
international – aprox. 30.000 de pagini ce cuprind în jur de 60 de acorduri si
liste proprii de angajamente4 – ofera prima sugestie cu privire la deplasarea
centrului de greutate în negocieri catre reglementare si protejarea
disciplinata a intereselor comerciale si nu catre dereglementare si
proclamarea confruntarii libere a acestor interese.
Logica noii abordari trebuie înteleasa plecând mai întâi de la
principalele reguli care guverneaza comertul international. Apoi, inventarul
posibilitatilor de interventie în materie de politica comerciala defineste
jaloanele de la care începând se poate vorbi de libertatea (în sensul clasic)
a comertului international.
Regulile comertului liber
Pentru comertul cu servicii regulile nu au deocamdata o formulare foarte
stricta. O explicatie ar fi ca nivelul acestor schimburi este înca relativ
modest, adica nu mai mult de 20% din cel al co mertului cu marfuri – 1
trilion fata de 6 trilioane $ (2001); un alt motiv ar fi includerea acestui
subiect pe agenda negocierilor multilaterale doar în anii ´80.
În cadrul GATS, angajamentele se refera la masura în care este
permis furnizorilor de servicii straine sa patrunda în anumite sectoare. O
alta regula acceptata pentru moment este ca exista anumite servicii de la
tara la tara – explicit enuntate si ele în lista negociata – pentru care
principiul nediscriminarii nu se aplica.
4

WTO, WTO in Brief... În comparatie, textul GATT 1947 se întindea pe ca. 50 de pagini
(vezi Bombos S. G. et al., Reglementari si uzante internationale comerciale si civile, vol. I,
Cutuma: Bucuresti, 1992).


Disciplina comertului international
Comertul cu marfuri este domeniul în care extinderea
reglementarilor este cea mai mare. El se sprijina pe doua reguli
fundamentale : (1) protectia economiei nationale este posibila doar prin
folosirea taxelor vamale si (2) nivelul taxelor vamale trebuie redus prin
negocieri si limitat împotriva oricaror cresteri viitoare. Fata de formularile
acestor reguli în 1947, la runda Uruguay s-a acordat mai multa atentie
pastrarii eficacitatii lor, în sensul eliminarii pe cât posibil a posibilitatilor de
ocolire sau încalcare. Cele mai importante prevederi suplimentare au fost
decizia de eliminare începând cu 1999 a masurilor de protectie neagreate5,
precum si decizia de transformare în taxe vamale („tarificare”) a tuturor
masurilor de protectie netarifara din domeniul agricol.
Fata de evolutiile din comertul international din ultimele decenii,
aceste reguli ar trebui privite însa mai degraba ca exceptii. Asa numitele
„exceptii” admise prin disciplina GATT/OMC acopera un domeniu foarte
larg al comertului international, iar în unele cazuri – cum este agricultura si
textilele – vital pentru unii participanti la comert (vezi Expunerea 4 pentru o
privire asupra structurii pe marfuri a comertului pe tari si regiuni). Începând
chiar de la principiul fundamental al nediscriminarii, cazurile care nu se
supun regulilor enuntate sunt:
I Situatii specifice:
(1) Acordurile preferentiale: Articolul XXIV din GATT permite tarilor
membre sa formeze zone de integrare prin care sa -si acorde reciproc
avantaje comerciale preferentiale, adica mai mari decât cele opozabile
tarilor care nu fac parte din acel aranjament. Conditia de baza sub care pot
fi încheiate aceste acorduri este ca dupa integrare barierele comerciale fata
de terti sa nu fie mai mari fata de nivelul anterior.
În întreaga lume, peste 100 de astfel de aranjamente6 formeaza
astazi zone de excludere de la aplicarea tratamentului nediscriminatoriu. În
acest mod, cei mai importanti exportatori sunt parte la acorduri
preferentiale reciproce: statele europene dezvoltate în cadrul Uniunii
Europene (UE) si Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS) si între
acestea si fostele tari comuniste din Europa de Est; SUA, Canada si Mexic
în cadrul Zonei de Liber Schimb din America de Nord (NAFTA);
MERCOSUR grupeaza cele mai importante economii din America de Sud,
iar ASEAN câteva tari nou industrializate din Asia de Sud-Est; forumul de
Cooperare Economica din Asia-Pacific (APEC) este o initiativa fara
precedent care încearca sa reuneasca într-o regiune a liberului schimb
aproape toate tarile care marginesc zona Pacificului. Mai mult, anumite tari
dezvoltate – în special UE si SUA – au extins din diferite motive unilateral
5

Este vorba de acordurile de restrângere voluntara a exporturilor si a celor de
comercializare ordonata sau similare lor.
6
WTO, Business Guide..., p. 60.


Studii de caz în competitia internationala
preferintele fata de tari mai putin dezvoltate. Este su gestiv relativ la
anvergura acestor regiuni preferentiale de remarcat ca UE, de exemplu,
mai aplica regimul nediscriminatoriu exclusiv doar importurilor din 8 state
membre OMC: Australia; Canada; Hong Kong, China; Japonia; Coreea de
Nord; Noua Zeelanda; Singapore; si Statele Unite.
(2) Agricultura: Primele exceptii consacrate de GATT 1947 au vizat,
prin Articolul XI, comertul cu produse agricole. Desi situatiile derogatorii
erau enumerate destul de precis, politicile urmate de SUA dupa 1955 si
CEE dupa introducerea mecanismului Politicii Agricole Comune în 1961 au
scos de facto comertul cu produse agricole de sub incidenta GATT7.
Acordul pentru Agricultura negociat la runda Uruguay stabileste
pentru prima oara câteva reguli si în acest domeniu, dintre care cele mai
importante probabil se refera la transparenta masurilor de protectie.
Aceasta înseamna ca tarifele si contingentele tarifare ramân singurele
bariere comerciale agreate, subventiile sunt clasificate în functie de gradul
lor de permisivitate, iar majorarea tarifelor este posibila doar în situatii de
salvgardare privind produse explicit mentionate în lista de angajamente. În
ceea ce priveste nivelul protectiei, masurile de reducere a taxelor vamale, a
subventiilor si altor forme de sprijin ale productiei, precum si a exporturilor
subventionate este un început promitator catre liberalizare, dar care atrage
totusi atentia asupra caracterului special al agriculturii.
(3) Comertul cu textile si confectii: Acesta este domeniu l în care, spre
deosebire de agricultura, tarile dezvoltate au negociat devierea de la
disciplina internationala chiar sub auspiciile GATT prin încheierea Acordului
Multi-Fibre (AMF) în 1974. Acordul consfintea pâna la urma o stare de fapt,
initiata în anii `60 de catre SUA, la care s-a alaturat si CEE, de restrângere
a importurilor de textile si confectii prin contingente si negocierea pe cale
bilaterala a restrictiilor la importul din tarile în curs de dezvoltare. 2005 este
termenul limita stabilit de noul Acord privind Textilele si Confectiile pâna la
care acest comert trebuie adus în conformitate cu regulile GATT.
(4) Dezvoltarea tarilor mai sarace: Desi niciodata formulata explicit,
recunoasterea necesitatii acordarii unor concesii nereciproce la exportul
produselor industriale provenind din tarile în curs de dezvoltare – principiu
inaugurat în 1964 prin adaugarea Partii a IV -a la textul GATT 1947 – a
reprezentat o compensare ingenioasa în favoarea acestor tari fata de
obstructionarea celei mai importante parti a comertului lor (cu produse
agricole si textile). Cel mai important rezultat a fost instaurarea Sistemului
Generalizat de Preferinte (SGP) în 1971, prin care principalele tari
dezvoltate – dar si câteva foste tari comuniste europene – acordau bilateral

7

O`Sullivan, Mary siBenjamin Gomes-Casseres. „The General Agreement on Tariffs and
Trade.”, în Yoffie, David si Benjamin Gomes-Casseres, International Trade and
Competition, McGraw-Hill, 1994, 414 -422.


Disciplina comertului international
preferinte vamale la importul în principal de produse manufacturate din
tarile în curs de dezvoltare.
Negocierile recente au încercat sa perpetueze asa-numitul
tratament mai favorabil. Este un fapt ca numai 73% din numarul pozitiilor
tarifare sunt legate de un nivel maxim, fata de 99% în cazul celorlalte tari.
Totusi, dupa 2005, se asteapta din partea acestor tari conformitatea
deplina fata de toate acordurile multilaterale agreate la OMC , adica „umar
la umar” cu parasirea restrictiilor cantitative (pentru textile si confectii) de
catre tarile dezvoltate. Singura exceptie ramân tarile cu un venit pe locuitor
de sub 1.000 $ anual, care, în cele mai multe situatii, pot înca sa deroge de
la disciplina în vigoare. Pe de alta parte, reducerea semnificativa a taxelor
conventionale (în regim nediscriminatoriu) la produsele industriale si
proliferarea întelegerilor plurilaterale – în special în domeniul serviciilor –
face ca discriminarea pozitiva fata de tarile mai sarace sa devina din ce în
ce mai putin vizibila.
(5) Situatii de natura speciala , generate de motive privind apararea
moralitatii, securitatea nationala, sanatate etc. Articolul XX din GATT
încearca astfel sa excluda posibilitatea ca schimbul comercial sa aduca
prejudicii ne -economice unui stat.
II Situatii nespecifice:
(6) Protectia conditionala (contingency protection) sau apararea
comerciala: Este evident ca prin eliminarea situatiilor de la (1) la (5) ceea
ce ramâne reprezinta comertul prin competitie deschisa . Disciplina
comertului liber poate fi echivalata în acest fel prin disciplina politicii
comerciale, care, redusa la esential, reprezinta actiunea guvernului de
aparare si promovare a intereselor comerciale pe piata interna si la extern.
Protectia conditionala se justifica prin urmare prin obiectivul protejarii
competitiei.
Exista doua situatii în care o tara îsi poate apara sau promova
interesele comerciale, în functie de felul în care ea initiaza sau raspunde în
situatii de diferend. Prima, atunci când schimburile de marfuri sunt
suspectate ca aduc prejudicii economice unei tari. Este vorba de o
competitie deschisa si loiala, dar în care se admite practic ca la un moment
dat dificultatile unor sectoare economice cauzate de competitie pot justifica
protectia.
Recunoasterea explicita a faptului ca schimburile internationale pot
aduce prejudicii economiei a fost continuta înca din 1947 în textul GATT
prin articolul XIX. El este si astazi principala referinta fata de eventualele
masuri aplicate de tarile în curs de dezvoltare în situatii impuse de
dezvoltarea unor industrii noi. Pentru majoritatea stuatiilor însa – anume,
care privesc toate tarile si orice prejudiciu serios determinat de importuri
care afecteaza o industrie – disciplina a fost extinsa la runda Uruguay prin
Acordul privind Masurile de Salvgardare (AMS). Prin acest ultim acord s-a


Studii de caz în competitia internationala
reusit ca descrierea procedurilor pentru a determina necesitatea protectiei
– investigatia, publicitatea datelor si masurilor, evidenta cauzalitatii între
importuri si declinul industriei, notificarea la OMC – precum si încadrarea în
timp a masurilor de protectie sa fie destul de precis formulate.
În a doua situatie, competitia prin mijloace neloiale – subventii si
dumping – este o ocazie de asemenea justificata pentru a raspunde cu
instrumente protectioniste – taxe vamale echivalente cu marimea
interventiei neloiale, daca este furnizata dovada existentei unui prejudiciu
material cauzat unei anume industrii de catre politica comerciala vizata. Si
aici, prevederile existente pe timpul functionarii GATT au fost substantial
revizuite si întarite prin negocierea a doua acorduri pe timpul rundei
Uruguay – Acordul privind Practicile Anti-Dumping (PAD) si Acordul privind
Subventiile si Masurile Compensatorii (SMC).
Datorita procedurilor stabilite de desfasurare a investigatiei si
furnizare a evidentei privind prejudiciul, aplicarea unei masuri comerciale
nu se poate justifica altfel decât prin colaborarea între guvern si asociatiile
reprezentative pentru o industrie, indiferent de natura competitiei, loiala sau
neloiala. Formarea politicii comerciale este în cele din urma un rezultat al
manifestarii raspunderii mediului de afaceri pentru initierea investigatiei si
cea a guvernului pentru ghidarea investigatiei conform disciplinei
internationale.
Desfasurarea recenta a negocierilor comerciale multilaterale pare a
indica o înclinatie accentuata catre favorizarea acelor prevederi care sa
întareasca protectia competitiei. Cu toate acestea, disciplina comertului
international în ansamblu indica de asemenea ca logica schimburilor
comerciale nu urmeaza pur si simplu aceasta directie; altfel spus, situatiile
specifice (1) – (5) reprezinta mai degraba o structura permanenta a
exceptiilor de la libertatea comertului, chiar daca nu neaparat în compozitia
descrisa. În cuvintele autoritatilor argentiniene:
Obligatiile în cadrul OMC nu rezulta dintr-un concept simplu
de „logica”, ci dintr-o logica bazata pe disciplinele agreate în
mod multilateral care reflecta în mod necesar un echilibru de
interese atins în urma negocierilor. Structura protectiei în
Comunitatile Europ ene [în cazul subventionarii agriculturii –
n.a.] este un exemplu de „rezultat al negocierilor” împotriva
logicii. Fiecare disciplina este negociata într-un context
global de interese contradictorii si rezultatul este reflectat de
acorduri, în care este uneori dificil sa sesizezi logica
economica.8

8

Din argumentatia Argentinei cuprinsa în cazul WTO, “Argentina– Safeguard Measures on
Imports of Footwear”, Report of the Panel, WT/DS121/R, 25 June 1999.


Expunerea 1 : Rundele de negocieri comerciale GATT / OMC
Anul
1947
1949
1951
1956
1960 –
1961
1964 –
1967
1973 –
1979

Locul desfasurarii /
Numele rundei

Domenii de negocieri

Numarul tarilor participante

Geneva
Annecy
Torquay
Geneva

Taxe
Taxe
Taxe
Taxe

vamale
vamale
vamale
vamale

23
13
38
26

Runda Dillon

Taxe vamale

26

Runda Kennedy

Taxe vamale si masuri anti-dumping

62

Runda Tokyo

Taxe vamale, masuri netarifare, acorduri cadru

1986 –
1994

Runda Uruguay

2001 –
2005*

Runda Doha

Taxe vamale, masuri netarifare, servicii,
proprietate
intelectuala,
reglementarea
diferendelor, textile, agricultura, înfiintarea OMC
etc.
Taxe vamale, agricultura, servicii, accesul pe
piata, proprietatea intelectuala, comert si investitii,
comert si politica concurentiala, comert si mediu,
achizitii
guvernamentale,
economiile
mici,
cooperarea tehnica etc.

102

123

144

* Termen limita propus.
Sursa: WTO. Trading into the Future. Revised edition, Geneva, March 2001, si WTO, „Ministerial Declaration adopted on 14 November 2001”, Doha
Ministerial Conference, 4th Session, 9-14 November 2001, WT/MIN(01)/DEC/1, 20 November 2001.


Expunerea 2: Structura OMC
CONFERINTA
Coniliul General
în calitate de
ORGAN DE
EXAMINARE A
POLITICILOR
COMERCIALE

Consiliul General în
calitate de
ORGAN DE
REGLEMENTARE
A DIFERENDELOR

Comitete pentru
Comert si mediu
Comert si dezvoltare
Acorduri comerciale regionale
Restrictii privind balanta de plati
Buget, finante si administratie

Sesiuni de lucru pentru
Accesiune

Grupuri de lucru pentru
Relatia dintre comert si investitii
Interactiunea dintre comert si politica
concurentiala
Transparenta achizitiilor
guvernamental e
Comert, îndatorare si finante
Comert si transfer de tehnologie

CONSILIUL
PENTRU
COMERTUL CU
MARFURI

COMITETE
de negocieri comerciale

CONSILIUL GENERAL

CONSILIUL PENTRU
ASPECTE ALE
DREPTURILOR DE
PROPRIETATE
INTELECTUALA
LEGATE DE COMERT
(TRIPS)

Comitete pentru
Accesul pe piata
Agricultura
Masuri sanitare si fitosanitare
Bariere tehnice
Subventii si masuri compensatorii
Practici anti-dumping
Evaluare vamala
Reguli de origine
Licentiere la import
Investitii legate de comert
Masuri de salvgardare

Organul de monitorizare a comertului
cu textile
Sesiuni de lucru privind
Întreprinderile de stat

CONSILIUL PENTRU
COMERTUL CU
SERVICII
Comitete pentru
Comertul cu servicii
financiare
Angajamente specifice

Sesiuni de lucru
pentru
Reglementari interne
Prevederile GATS

Consiliul pentru
comertul cu servicii,
Sesiunea speciala
Grupul de negociere
privind accesul pe piata
Grupul de negocieri
privind regulile
Comitetul pentru comert
si mediu, Sesiunea
speciala
Consiliul pentru TRIPS,
Sesiunea speciala
Organul de reglementare
a diferendelor, Sesiunea
speciala
Comitetul pentru
Agricultura, Sesiunea
speciala
Comitetul pentru comert
si dezvoltare, Sesiunea
speciala

Acorduri plurilaterale
Comitetul pentru comertul cu aeronave civile
Comitetul pentru achizitiile guvernamentale

Comitetul participantilor privind
expansiunea comertului cu produse ale
tehnologiei informationale

Sursa: WTO, „WTO Organizational chart”, [2002], disponibila la http://www.wto.org/wto/about/about.htm


Expunerea 3:
(a) Statistica generala a disputelor comerciale la
OMC

Plângeri
notificate1
la OMC

Numar
1

262

din
care

Rapoarte
adoptate
ale
expertilor si
grupului de
apel2
61

b) Tari implicate în dispute comerciale – 1995 /
februarie 2001
Dispute care au implicat în calitatede reclamant

Solutii
agreate
reciproc

Statele Unite
UE
Japonia
Tari în curs de dezvoltare

69
54
8
66

în calitate de
respondent
52
31
12
82

(c) Acorduri OMC citate în diferendele comerciale
din 1995
35

Include toate cererile pentru consultatii începând cu 1.1.1995.

2

Nu include rapoartele care au urmat deciziei de rezolvare a
diferendului.

Sursa: WTO. “Update of WTO Dispute settlement Cases”,
WT/DS/OV/8, 9 August 2002

SFS/OTC1 Agricultura T extile TRIMS2 TRIPS3 GATS4
28
29
15
16
24
11
1
Acordul privind Aplicarea Masurilor Sanitare si Fito- Sanitare /
Acordul privind Obstacolele Tehnice în calea Comertului
2
Acordul privind Masurile Investitionale legate de Comert
3
Acordul privind Aspectele legate de Comert ale Drepturilor de
Proprietate Intelectuala
4
Acordul General privind Comertul cu Servicii

Sursa (b si c): WTO. WTO Policy Issues for Parliamentarians. A Guide to Current Trade Issues for Legislators, Geneva, May 2001.


Expunerea 4 : Exporturi de textile, îmbracaminte si produse agricole în economii selectate
(pondere în totalul exporturilor de marfuri ale tarii, 2000)
Textile

Tari în
dezvoltare

Pakistan 49,4%
India 14%
Turcia 13,8%
Egipt 10%

Tari
dezvoltate

Franta 2,3%
SUA 1,4%
Marea Britanie
1,5%
Spania 2,6%

Îmbracaminte

Produse agricole

Bangladesh
Guatemala
74,9%
61,2%
Mauritius 63,6% Uruguay 60,1%
Sri Lanka
Camerun 53,9%
49,9%
Argentina 51,3%
Tunisia 40,4% Ecuador 40,2%
Franta 1,8%
SUA 1,1%
Marea Britanie
1,4%
Spania 1,8%

Franta 2,3%
SUA 1,4%
Marea Britanie
1,5%
Spania 2,6%

Sursa: WTO. International Trade Statistics 2001. Geneva, 2001.


CAZUL
POLITICA STIMULARII
EXPORTURILOR ÎN S.U.A. (A):
Institutii si politici

2

Introducere
Daca sustinerea financiara si necesitatea unui mecanism de stimulare
comerciala este se pare un subiect lipsit de controverse, articularea lui
eficienta depinde esential de calitatea administratiei. Statele Unite ofera
fara îndoiala, din acest punct de vedere, un punct de referinta.
Participarea la exporturi este un subiect important deopotriva pentru
economie si lupta concurentiala de pe pietele externe. Totusi, legatura
directa dintre cresterea exporturilor si performanta comerciala, pe de o
parte, si politica stimularii exporturilor, pe de alta parte, nu este întotdeauna
usor de pus în evidenta. Programele oferite au în general un efect mult mai
rapid la nivelul firmelor mici si mijlocii, care se afla cu siguranta într-o
pozitie mai putin avantajoasa în privinta cunoasterii si exploatarii
oportunitatilor externe. Experienta Administratiei SUA este surprinsa prin
urmatoarele teme de discutie:
Cum poate fi apreciata eficienta mecanismului pus în aplicare în SUA?
Cum este realizata balanta între costuri si gratuitati în elaborarea
programelor de stimulare? Cum este asigurat accesul la astfel de
programe?
Cum este realizata balanta între analizele de piata si cele economice? Care
sunt rezultatele asteptate?
Structura institutionala si birocratia inerenta avantajeaza mediul de afaceri?
Cum poate fi descris „centrul de greutate” al politicii de stimulare?
Care ar putea fi mecanismele neguvernamentale cele mai potrivite pentru a
completa sprijinul statului?


Studii de caz în competitia internationala
Pentru o tara cum este SUA, care a cunoscut între 1900 si 1970
doar o singura data un sold negativ al comertului cu marfuri – si atunci la
apogeul Marii Depresiuni în 1935 – escaladarea deficitelor începuta în anii
`80 a reprezentat firesc un moment de profunda îngrijorare din partea
autoritatilor (vezi Expunerea 1 pentru principalele date ale comertului
exterior). În ciuda explicatiilor care s-au oferit – dintre cele mai des
pomenite, aprecierea monedei americane între 1980 si 1985,
protectionismul ridicat pe pietele de export, deplasarea economiei catre
sectorul tertiar – prelungirea dezechilibrelor comerciale a readus discutia
catre subiectul pierderii capacitatii de concurenta a firmelor. William Daley,
fost ministru al comertului, afirma:
Principalii nostri concurenti în plan economic – Franta,
Marea Britanie, Germania, Japonia si Canada – cheltuiesc
de 10 ori mai mult decât SUA pentru promovarea
comerciala... Nu putem si nu vom sta deoparte dintr-o lume
în care concurentii nostri folosesc toate instrumentele de
care dispun pentru a urmari agresiv oportunitatile de piata
pentru companiile lor.1
Dincolo de aceasta rivalitate, discutia asupra promovarii comerciale
are un substrat economic deloc neglijabil. Aproximativ 60% din cresterea
PIB în perioada 1988-1992 a fost atribuita exporturilor, iar locurile din
industriile exportatoare sunt platite în medie cu 17% mai mult decât
celelalte. Ponderea în exporturile mondiale a fost în declin constant – de la
25% în 1960, la 16% în 1970 si 12% în 2000 – dar importanta lor în
economie mai mult decât s-a dublat în perioada postbelica. În lumina
acestor date, apare interesant cum poate fi construit un mecanism adecvat
de stimulare a exporturilor care sa sustina deopotriva cresterea interna si
avansul concurential pe pietele externe.
Participarea firmelor la exporturi
Cea mai familiara imagine în ceea ce priveste participarea la
exporturi este una a discrepantelor. Mai întâi, regionala. În 1992, doar 10
state realizau 64% din exporturi, numai California si Texas cu ca. 30% din
total. În ceea ce priveste destinatiile externe, 2/3 din exportatorii mici si
mijlocii se adresau în 1997 doar unei singure piete.
În al doilea rând, participarea inegala priveste, mai ales, firmele.
Datele din 1995 indica ca majoritatea – aprox. 4 milioane de companii – nu
participa la activitatea de export, iar un un numar considerabil de mare –
ca. 90.000 de companii – contribuia cu doar 4% la valoarea exporturilor.
96% din exporturi era realizat de aproape 10.000 de firme, dar numai 2.000
din acestea detin ca. 84%.
1

„US cleans up trade missions rules”, Financial Times, 4 martie 1997.


Politica stimularii exporturilor în SUA (A): Institutii si politici
Numarul firmelor americane exportatoare s-a triplat pe perioada a
10 ani, de la 69.354 în 1987 la 209 .455 n
î 1997. Întreprinderile mici si
mijlocii (IMM – companii cu mai putin de 500 de lucratori) reprezinta ca.
96,5% din numarul exportatorilor, în crestere moderata în volumul
exporturilor de la 26,4% în 1987, la 29,5% în 1992 si 30,6% în 1997.
O treime din firmele exportatoare sunt producatori, iar restul se
împarte între comercianti cu ridicata , firme de comert si alti intermediari. Cu
toatea acestea, cu mult peste jumatate din valoarea exporturilor a
( prox.
70%) se datora în 1997 producatorilor, în special pe seama predominantei
firmelor mari (59%). IMM sunt mai vizibile în rândul comerciantilor cu
ridicata, cu o pondere de ca. 10% în total exporturi, fata de ca. 3% pentru
firmele mari.
Predominanta firmelor mari în exporturi este de natura sa trezeasca
interesul din partea administratiei pentru programele de promovare ale
exporturilor. Motivatia cea mai la îndemâna este ca sectorul întreprinderilor
mici contribuie prioritar la ocuparea locurilor de munca (între 50 si 70%),
dar ramâne cel mai dezavantajat cu privire la accesul pe pietele externe.
Cauzele sunt variate. Sistemul bancar este înclinat sa prefere proiectele de
finantare ale firmelor mari, deoarece sunt mai profitabile si de multe ori mai
sigure. De multe ori, firmele mici nu stiu sau nu pot sa aiba acces la
informatie. Relevant pentru nevoia lor de informare este ca imediat dupa
înfiintarea Centrului de Informatii Comerciale, 95% din telefoanele primite
pe hot-line erau din partea acestui segment de exportatori. Un sondaj din
1987 al Departamentului pentru Comert al SUA în rândul producatorilor
identifica 5 principale obstacole în initierea unei operatiuni de export: (1)
lipsa de cunostinte privind modalitatea de a identifica importatorii si
distribuitorii straini; (2) lipsa de cunostinte privind pietele externe; (3) lipsa
de angajare pe pietele externe; (4) teama de neplata; (5) lipsa de personal
adecvat.
Institutii si mecanisme guvernamentale de stimulare
Structura institutionala federala destinata sa sprijine activitatea
potentialilor sau actualilor exportatori americani este formata în general la
trei nivele: Departamentul pentru Comert (www.commerce.gov),
Administratia Întreprinderilor Mici (www.sba.gov) si Departamentul Statelor
Unite pentru Agricultura (www.usda.gov). În cadrul DOC îsi desfasoara
activitatea Administratia Comertului International (www.ita.doc.gov) si, în
strânsa legatura cu aceasta, Serviciul Comercial Extern si al Statelor Unite
(www.usatrade.gov). Asemanator organizarii DOC, în cadrul USDA se afla
Serviciul Agricol pentru Strainatate (www.fas.usda.gov), destinat exclusiv
exportului de produse agricole. Pentru produsele piscicole si tehnologii
legate de mediu intervin structuri specifice, precum Administratia Nationala
Oceanica si Atmosferica si, respectiv, Departa mentul pentru Energie .


Studii de caz în competitia internationala
Legaturile institutionale se ramifica în adâncime, dar si pe orizontala
(Expunerea 2), în relatie cu alte institutii federale si la nivel national, prin
organizatii statale sau locale. Prezenta organizatiilor neguvernamentale se
face vizibil simtita. Începând cu 1993, un Comitet Coordonator al
Promovarii Comerciale (Trade Promotion Coordinating Committee, TPCC),
a fost însarcinat cu implementarea unei strategii nationale pentru export
(Expunerea 3). Performanta asteptata la acea vreme din implementarea
acestei strategii era de a realiza o crestere a exporturilor cu 300 miliarde $
pâna în 2000. Buna parte din structurile descrise mai jos sunt rezultatul
direct al acestei initiative.
Primul loc de întîlnire între exportatori si administratie este Centrul
de Informatii Comerciale (Trade Information Centre, TIC ).
Centrul
furnizeaza informatia primara privind (1) modalitatea de a identifica si folosi
programele guvernamentale de asistenta, (2) etapele exportului, (3)
oportunitati generale de piata si (4) consultanta elementara privind exportul.
Departamentul pentru Come rt (Department of Commerce, DOC)
Probabil cea mai bogata sursa de informatii – doua CD-ROM uri cu
aproape 100.000 de documente si peste 50.000 de contacte de afaceri –
este continuta de Baza Nationala de Date a Comertului (National Trade
Data Bank, NTDB), o colectie de date actualizate lunar prin participarea a
19 agentii guvernamentale (membrii TPCC). Din aceasta sursa, utila de
altfel si pentru cercetare, pot fi aflate date privind: statistica actualizata de
comert exterior în structura si orientare geografica; atlasul editat de Central
Intelligence Agency (CIA World Factbook); rapoarte de piata curente
realizate de US&FCS; un index al comerciantilor straini, cu zeci de mii de
contacte de afaceri din strainatate de interes pentru export; rapoartele de
tara ale Departamen tului de Stat privind practicile comerciale si politicile
economice; misiunile de promovare ale exporturilor; diferite alte publicatii
de referinta (Yellow Pages, A Basic Guide to Exporting etc.). NTDB este
pusa la dispozitie contra a 360 USD pe an (1995). Variate alte servicii,
online (The Economic Bulletin Board, EBB) sau în faximil (The STATUSA/Fax), de asemenea obtenibile pe baza de abonament, completeaza
nevoia de date economice, comerciale si financiare de ultima ora.
Exista în general o varietate de surse si de modalitati de obtinere a
informatiilor. Statistica primara este cel mai adesea furnizata în colaborare
cu alte departamente ale Administratiei si priveste: Baza de Date
Internationale (International Data Base ) pentru tendinte sociale si
demog rafice globale; Baza de Date pentru Export si Import (Export and
Import Trade Data Base ) pentru schimburile comerciale la nivel
international, defalcate pe categorii de transport, locuri de intrare si iesire,
precum si pe cele mai uzuale sisteme de clasificare a marfurilor
(Harmonized System of Commodity Classification, Standard International


Politica stimularii exporturilor în SUA (A): Institutii si politici
Trade Classification, Standard Industrial Classification, End-Use
Classification); Tendinte pe Piata Muncii Internationale (Foreign Labor
Trends) care contine rapoarte anuale cu referire la practicile de munca,
angajare, de organizare sindicala si patronala, conditiile de lucru din peste
70 de tari. Accesul la astfel de informatii este conditionat de plata unor taxe
ce variaza functie de volumul si calitatea datelor solicitate.
Un spatiu în cadrul DOC este rezervat accesului firmelor la brosuri,
periodice, rapoarte, studii produse la nivelul diverselor structuri ale
Administratiei. În special, acest serviciu face parte din Departamentul
pentru Proiecte Internationale Ma jore (International Major Projects Branch,
IMP). IMP coordoneaza acele activitati care (1) permit firmelor americane
sa câstige proiecte externe majore în domeniul industrial si al infrastructurii;
(2) identifica proiectele pe termen scurt; (3) urmaresc atent evolutiile din
anumite sectoare industriale, (4) acorda consultanta individuala firmelor; si
(5) identifica cele mai potrivite contacte pe piata, proceduri de licitatii sau
strategii de intrare pe piata.
Administratia pentru Turism si Calatorii (US Travel and Tourism Administration)
grupeaza la nivelul sau varietatea de produse si servicii destinate
promovarii, care, cum este descris mai jos, se întâlnesc în cazul comertului
cu marfuri pe o structura institutionala mult ramificata.
DOC sustine financiar unele structuri teritoriale care se adreseaza
unor nevoi specifice. Prima dintre aceasta, este reteaua celor aprox. 50 de
Consilii de Export Districtuale (District Export Council, DEC), formata prin
participarea voluntara a peste 1000 de experti în comert si afaceri.
Obiectivul lor este de a ajuta firmele sa construiasca strategii de export. O
alta structura este reteaua de peste 100 de Centre pentru Dezvoltarea
Afacerilor Minoritatilor (Minority Business Development Centers), destinata
fireste integrarii mai bune a acestei parti din populatie în activitatea de
export.
Administratia Comertului International (International Trade Administration, ITA)
La acest nivel, informatia este produsa prin distributia expertilor pe
sectoare particulare de analiza . Acestea sunt în mare trei, anume, (1) pe
probleme comerciale (interne si externe), (2) pe tari, si (3) pe industrii,
fiecare cu produse si programe specifice destinate comunitatii de afaceri.
(1) Serviciul Comercial Extern si al Statelor Unite (United States &
Foreign Commercial Service, U.S. & F.C.S.)
Dispune de o retea de specialisti localizati atât la intern, cât si international.
Prin oficiile nationale, se face o prima evaluare, cu ajutorul unui program
informatic (Export Qualifier Program), a capacitatii firmei de a se angaja în
operatiuni de export. În functie de aceasta, se fac recomandari pentru
ameliorarea performantei pe plan extern si sunt furnizate informatii de


Studii de caz în competitia internationala
piata. Prin oficiile externe, se colecteaza date despre tendintele locale si
existenta barierelor comerciale. De asemenea, specialistii de aici asista
exportatorii aflati în calatorie de afaceri prin organizarea unor întâlniri cu
importatori sau oficiali ai tarii respective.
Un loc aparte îl ocupa Centrele de Afaceri Americane din Noile
State Independente formate dupa dizolvarea URSS (American Business
Centers in the NIS). Ele sunt sustinute din nevoia de a facilita partial
greutatile începerii unei afaceri în fostul spatiul sovietic prin furnizarea unor
servicii de baza, în principal de secretariat, precum închirierea de sali de
conferinte, expozitii sau spatii pentru birouri, traduceri, organizare de
întâlniri, dar si informatii privind piata locala. În acelasi timp, aceste Centre
se adreseaza si comunitatii de afaceri locale prin activitati care urmaresc
dezvoltarea abilitatilor comerciale ale companiilor rusesti, astfel încât ele sa
devina parteneri viabili pentru firmele americane.
(2) Experti regionali de politica economica internationala (International
Economic Policy Country Desk Officers)
Rolul acestor specialisti este de a contura potentialul de afaceri – comert +
investitii – pentru firmele americane în functie de tara. Aceasta imagine se
compune din informatii variate privind: legislatie, politici comerciale, practici
de afaceri, mediul economic si politic, statistici de comert, caracteristicile
pietei. Se evidentiaza în acest context potentialul de piata al marfurilor,
serviciilor si investitiilor americane în tarile respective.
(3) Experti sectoriali pentru dezvoltarea come rtului (Trade
Development Industry Officers)
Acesti specialisti sunt în contact cu asociatiile profesionale si firme, din
industrie si servicii, pentru a identifica oportunitatile si obstacolele
comerciale pe produs-sector/segment-piata. Efortul de promova re a
exporturilor este concentrat mai ales la acest nivel prin programe de
marketing la export, organizarea de misiuni comerciale, expozitii, seminarii
si consultanta.
Organizarea activitatii se face pe 5 sectoare: industrii de baza;
industrii aerospatiale si tehnologice; servicii si finante; textile, îmbracaminte
si bunuri de consum; tehnologii pentru protectia mediului. Sunt organizate
complementar departamente care furnizeaza acestor experti statistica si
analize necesare promovarii comerciale, respectiv, Oficiul de Comert si
Analiza Economica (Office of Trade and Economic Analysis) si Oficiul
pentru Coordonarea Promovarii Exportului (Office of Export Promotion
Coordination).
Oficiul pentru Problemele Companiilor Comerciale de Export (Office
of Export Trading Company Affairs) este o institutie ITA destinata special
sa consolideze prezenta companiilor de export si depasirea astfel a
dificultatilor multor producatori legate de initierea exportului. Alaturi de
servicii obisnuite de consultanta, acest oficiu administreaza un program
(Export Trade Certificate of Review) prin care se permite concentrarea


Politica stimularii exporturilor în SUA (A): Institutii si politici
activitatii în domeniul de export, ca o exceptie de la legislatia antimonopolista. De asemenea important, Oficiul sustine prin sponsorizari un
program de creare de parteneriate între firmele care cauta Companii de
Export si Companiile cele mai potrivite pentru a acoperi nevoile lor. La
solicitare, este parcursa o baza de date cu peste 1200 de firme în functie
de diferite criterii – serviciile oferite, specializa rea pe produs sau pe tari.
Astfel de companii – o categorie similara fiind si Companiile de
Management de Export (Export Management Companies) – preiau activitati
specifice unei tranzactii de export, precum marketing, finantare, transport,
asigurare, depozitare, sau furnizeaza consultanta pentru dezvoltarea unor
planuri de export. În general, ele sunt privite drept firme de închiriat pentru
desfasurarea tranzactiilor la export, foarte apropriate ca organizare cu
formula româneasca a Întreprinderilor de Comert Exterior (ICE).
Tot la nivelul ITA este conceput un Raport de Date privind
Comerciantii Externi (World Traders Data Report), al carui obiectiv este
verificarea încrederii si bonitatii potentialilor parteneri comerciali. Informatia
care poate fi gasita aici include forma societatii comerciale, anul înfiintarii,
dimensiunea, reputatia, aria geografica de actiune, limba folosita în
corespondenta, gama de produse, referinte financiare si comerciale,
împreuna cu o recomandare din partea reprezentantilor comerciali locali în
legatura cu avantajele realizarii unui contact comercial.
Administratia pentru Întreprinderile Mici (Small Business Administration, SBA)
SBA pregateste un buletin electronic (SBA Online ), în regim
permanent online, care ofera informatie si asistenta comunitatii de afaceri
din acest domeniu. Un interes deosebit îl poarta accesul pe aceasta cale la
baza de date de cautare a pertenerilor de afaceri externi (Reach Strategic
Venture Partners, RSVP). Aici, informatia este sortata pe tari si p roduse de
interes. Gratuit este oferit SBAtlas-Automated Trade Locator Assistance
System, un serviciu de date care identifica primele 35 de piete de export si
import pe produs sau primele 20 de produse comercializate pe o anumita
piata.
SBA organizeaza la nivel national o Retea pentru Asistenta Juridica
la Export (Export Legal Assistance Network, ELAN), în care avocati ofera
initial consultatii gratuite în ma terie de comert inernational pentru interese
legate de export. Problemele manageriale gasesc raspuns în cadrul
programelor Institutelor pentru Întreprinderile Mici (Small Business
Institutes), adaptate nevoilor locale.
Oficiul de Comert International (Office of International Trade, OIT)
este o structura SBA care gestioneaza programele de promovare si,
împreuna cu Oficiul pentru Asistenta Financiara (Office of Financial
Assistance), de finantare a exporturilor. Aceste din urma servicii se


Studii de caz în competitia internationala
regasesc în programele Export Working Capital si International Trade Loan.
Publicatii specifice de piata si ghiduri de export completeza acest tip de
asistenta. Beneficiarii intra în contact cu aceste servicii prin Centrele de
Asistenta la Export (Export Assistance Centers) sau oficiile regionale SBA.
SBA se adreseaza firmele care comercializeaza pentru prima data
la extern prin Centrele de Dezvoltare a Intreprinderilor Mici (Small Business
Development Centers). Serviciile de consultanta sunt exhaustive si oferite
gratuit, cu exceptia seminariilor de pregatire sau unor evenimente de export
special organizate. Progra mul SCORE (Service Corps of Retired
Executives Program) acopera nevoi similare, dar sunt posibile prin contact
direct cu firmele interesate. Ele beneficiaza de participarea unor manageri
cu îndelungata experienta de comert international al caror rol este de a
evalua potentialul de export, pe de o parte, si de a identifica problemele de
natura financiara, manageriala sau tehnica, pe de alta parte.
Serviciul Agricol pentru Strainatate (Foreign Agricultural Services, FAS)
Oficiul de Promovare si Asistenta pentru Comert (US Trade
Assistance and Promotion Office, TAPO) este primul contact al
exportatorilor de produse agricole pentru a obtine primele informatii de
piata. La extern, FAS detine o retea de 20 oficii dedicate sustinerii
exportatorilor de produse agricole si silvicole pe principalele piete. Acestora
le sunt puse la dispozitie facilitati diverse, în functie de localizare, dar de
regula ele pot include o biblioteca, sali de birouri si de conferinte, bucatarii
pentru pregatirea mostrelor de produse.
Activitatea FAS la extern este completata de aprox. 15 evenimente
anuale pregatite în scopuri diverse, precum participarea la târgurile sau
expozitiile internationalae de pe cele mai importante piete de desfacere si
misiuni comerciale pe pietele potential atra ctive , în special pentru produse
gata preparate.
Un loc special este ocupat de Programul de Promovare pe Piata
(Market Promotion Program, MPP), autorizat printr-un act legislativ din
1990 (Food, Agricultural, Conservation, and Trade Act). Obiectivul
progra mului este de a promova produsele practic fara limite geografice.
Anual, organizatiile sau firmele private sunt invitate sa depuna într-un
termen limita proiecte de dezvoltare a exporturilor anumitor produse pe
anumite piete, proiecte care odata admise sunt finantate partial prin
mecanisme federale.
Centrul de Informatii de Marketing si Comert Agricol (Agriculture
Trade and Marketing Information Center) este o structura destinata exclusiv
furnizarii de informatii specializate. Centrul face parte din Biblioteca
Agricola Nationala (National Agricultural Library) si ajuta în localizarea
datelor si lucrarilor de cercetare în baza de date AGRICOLA (Agricultural


Politica stimularii exporturilor în SUA (A): Institutii si politici
OnLine Access). Exista posibilitatea de a accesa online si alte surse de
informatii ale Bibliotecii, precum ISIS (Integrated System for Information
Services), ALF (Agricultural Libraries Forum), si un buletin electronic.
Serviciul de Cercetare Economica, ERS, ofera analiza economica
privind economiile agricole, politici comerciale, comertul mondial cu
produse agricole si problemele dezvoltarii, si conexiunea acestor subiecte
cu sectorul agricol american. Exista patru teme majore – productia,
consumul, come rtul si competitivitatea – care sunt studiate prin prisma
influentelor provenind din partea: cererii (populatie, venituri, preferinte);
variabelelor de productie (inputuri, tehnologie); programe si politici ale
guvernelor straine privind controlul preturilor, legislatia de mediu si
siguranta în alimentatie, taxele vamale; conditii macroeconomice (cursul de
schimb, datoria publica); evenimente internationale majore.
Studiile ERS sunt diseminate prin publicatii regionale sau aparitii
electronice. Un serviciu special – Computerized Informationa l Delivery
Service, CIDS – asigura, contra cost, accesul la informatii de ultima ora,
actualizate, precum statistici privind productia agricola si comertul, cercetari
de piata.
Profilele de Piata pe Tari (Country Market Profiles) este un alt
produs destinat informarii asupra pietelor externe. El este prezentat într-un
format de 2-4 pagini pe tara cu o descriere a peste 40 de piete de export
pentru produse agricole de valoare ridicata. Datele sunt colectate în
legatura cu tendintele pe piata, cotele de piata ale firmelor americane,
mediul competitional, cerinte de etichetare si de licentiere. Complementar,
Serviciile Tehnice si de Siguranta Alimentara (Food Safety and Technical
Services) prezinta informatii asupra reglementarilor internationale care pot
reprezenta bariere în calea exporturilor americane.
Contactele pen tru Exporturile Agricole (AgExport Connections)
reprezinta un program complex de furnizare rapida de date, la cerere si
contra cost, în ceea ce priveste coodonatele importatorilor de produse
agricole. Serviciile cuprind patru categorii:
• Trade Leads – cuprinde cererile de oferta primite la oficiile externe
FAS. Sunt puse la dispozitie zilnic pe buletinele electronice,
saptamânal în Jurnalul Comercial si prin serviciul de fax AgExport.
• Buyer Alert – este un buletin (newsletter) saptamânal destinat
importatorilor, în care gratuit pot fi incluse informatii privind
produsele de export. Buletinul este distribuit electronic oficiilor
externe.
• Foreign Buyer Lists – sunt liste pe tari sau produs, la un cost de 15
USD fiecare, care formeaza o baza de date considerab ila asupra a


Studii de caz în competitia internationala



ca. 20.000 de firme straine, din peste 70 de tari si care
comercializeaza în jur de 250 de produse agricole.
US Supplier Lists – reprezinta o baza de date cu peste 6.000 de
firme care ofera produse la export si care este de asemenea
transmisa oficiilor externe. La un cost de 15 USD pe lista de produs,
ele intereseaza potentialii comercianti internationali de produse
americane.

Structuri speciale sunt organizate pentru a raspunde unor nevoi
specifice comercializarii produselor agricole. Astfel de nevoi sunt, de
exemplu, optimizarea resurselor de transport si pastrarea calitatii în tranzit
(Transportation and Marketing Division); certificarea calitatii si asistenta
pentru îndeplinirea standardelor fito-sanitare (Inspection Certificates for
Food and Agricultural Exports); consultanta la export pentru cooperativele
agricole (Agricultural Cooperative Service ).
Ex-Im Bank (The Export-Import Bank ) este o agentie
guvernamentala, cu o vechime de peste 60 de ani, care sprijina finantarea
exporturilor. Aproape 20% din finantare merge catre întreprinderile mici. În
ultimul timp, atentia s-a îndreptat mai mult catre vânzarile spre tarile în curs
de dezvoltare si spre bunuri sau servicii pentru protectia mediului, unde în
ambele cazuri cresterea cererii este considerabil mai mare fata de medie.
Misiunea Ex-Im Bank este definita în special prin asezarea
exportatorilor americani pe picior de egalitate cu parteneri care se bucura
de subventii prin credite de export. Beneficiarii programelor de finantare
trebuie sa includa productie interna pentru cel putin 50% din valoarea unei
marfi sau a unui serviciu.
Centrele de Asistenta la Export (Export Assistance Centers,
USEAC) sunt oficii concentrate mai ales pe asistenta privind finantarea
exporturilor si marketingul de export, care integreaza contributiile de
consultanta si servicii ale US &FCS, Eximbank, si SBA. Ele sunt distribuite
regional (Baltimore , Chicago, Long Beach si Miami pentru început), având
astfel posibilitatea sa diversifice asistenta oferita prin cooperarea cu
administratiile locale si partenerii privati.
Biroul Reprezentantului pentru Comert (Office of the US Trade
Reprezentative, USTR) joaca un rol special datorita faptului ca persoana
desemnata de Presedinte sa -l conduca reprezinta „vocea” intereselor
comerciale în arena internationala. El poarta raspunderea initierii si
desfasurarii negocierilor bi- sau multi-laterale , în baza mandatului acordat
de Presedinte si Congres. USTR este în acelasi timp, prin Office of the
General Counsel, partenerul sectorului privat pe probleme legate de masuri
de raspuns la practicile considerate neloiale din comertul international.


Politica stimularii exporturilor în SUA (A): Institutii si politici
Agentia pentru Dezvoltare Internationala (US Agency for
International Development, USAID) urmareste în particular îmbunatatirea
performantei comerciale sau economice a potentialilor beneficiari de
produse, servicii si investitii americane din regiuni mai putin dezvoltate.
Atentia este îndreptata spre Africa, Asia, Europa de Est, America Latina si
Caraibe, Orientul Apropriat si Noile State Independente (spatiul exsovietic). Tipul asistentei oferite în general nu difera de activitatea pe
ansamblu a institutiilor federale. De asemenea, la nivel organizational se
pot întâlni structuri paralele, precum cele destinate problemelor de comert
si investitii – Center for Trade and Investment Services (CTIS), firmelor mici
sau apartinând minoritatilor – Office for Small and Disadvantaged Business
Utilization/Minority Resource Center (OSDBU/MRC) si Business
Development Services (BDS), sau folosirii capacitatilor managerilor în
retragere – International E xecutive Service Corps (IESC).
Departamentul de Stat (Department of State) preia responsabilitatile
în domeniul diplomatic. Biroul pentru Probleme Economice si de Afaceri
(Bureau of Economic and Business Affairs) asigura realizarea programelor
de promovare prin reprezentantii americani în cadrul misiunilor diplomatice.
Exista si un nivel de analiza pe tari si regiuni (Regional Bureaus). Aspectele
legate de siguranta afacerilor peste hotare, cum ar fi re voltele populare,
terorismul sau protectia informatiei, sunt gestionate de Overseas Security
Advisory Council (OSAC). Firmele beneficiaza de informatii via online,
printr-un buletin informativ, sau prin relatii directe cu expertii OSAC.
Departamentul pentru Energie (US Department of Energy) intervine
pe domeniul sau cu doua activitati specifice. O data, Initiativa pentru
Asistenta la Export (Export Assistance Initiative) se adreseaza
exportatorilor din domeniul energetic pentru a identifica posibilitati de
afaceri internationale, bariere în calea dezvoltarii acestora si programe de
finantare , precum si a evalua legislatia interna care poate la rândul ei
împiedica activitatea de export. Exista o cooperare cu celelalte structuri
administrative penru promovarea exporturilor. În al doilea rând, Comitetul
pentru Comertul cu Energie Regenerabila (Commitee on Renewable
Commerce and Trade , CORECT ) coordoneaza programele federale
destinate sa sprijine eforturile de export ale industriilor care folosesc
eficient sau regenerabil energia. O strategie dedicata unor astfel de
exporturi a fost lansata, se pare în premiera mondiala, în 1993, justificata
prin dubla oportunitate de a proteja mediul si de a oferi mai multe locuri de
munca bine platite.
Programe si servicii de promovare la extern
În mod firesc, activitatea US&FCS la extern reflecta complexitatea
organizarii administrative si specializarea foarte îngusta a diferitelor


Tài liệu bạn tìm kiếm đã sẵn sàng tải về

Tải bản đầy đủ ngay

×